Intotdeauna mi-a
fost frica sa ma atasez si sa iubesc pe cei care ii intalnesc, deoarece oamenii
vin si pleaca...uneori se intorc, alteori, nu... Toti intra in viata ta cu un
scop...isi lasa amprenta in inima ta, iar apoi, pleaca...nu pot fii intorsi din
drum, ramanand in urma lor, decat gustul amar al despartirii si un gol imens in
suflet, care de cele mai multe ori nu poate fii acoperit cu prezenta si iubirea
primita din partea altei persoane... Viata e nedreapta...viata nu tine cont de
sentimentele noastre. Ea e exact ca o piesa de teatru. Are intorsaturi de
situatie neasteptate, urcusuri, coborasuri, dar cel mai urat lucru este ca are
drama si tristete, care de cele mai multe ori, este constituita din acele
persoane care pleaca din aceasta piesa, fara ca macar sa ne intrebe sau sa aibe
un motiv intemeiat... Tot ce stim este ca rolul lor a fost un secundar. Au
venit, si-au pus amprenta pe viata si inima noastra, ne-au oferit o lectie de
viata, iar apoi au plecat... Cu toate acestea, nu toti care vin trebuie sa si
plece...ai grija sa pastrezi alaturi de sufletul tau doar persoanele care te
merita si care esti sigur ca vor juca in piesa ta, in rolul principal, alaturi
de tine...doar pe acesti oameni te poti baza si ii poti iubii cu adevarat. Este
bine de stiut ca sunt greu de gasit, greu de pastrat, dar incearca sa fie
imposibil de parasit. Ai grija insa! Nu te lasa influentat de o vorba frumoasa
spusa de oricine...nu toti care iti ies in cale vor fii personaje principale in
viata ta. Isi vor juca doar rolul, iar apoi se vor intoarce de unde au venit.
Cu toate
astea...stau si ma intreb...oare prin cate vieti voi trece? In cate inimi imi
voi lasa amprenta? Cate roluri voi avea de jucat? Cu toate astea...oare...ii
este cuiva frica sa nu ma piarda?!
