
Fiecare dintre noi suntem unici...avem ceva al nostru care ne
diferentiaza de restul. Modul in care traim, modul in care zambim, modul
in care iubim, modul in care ne urmam visele, dorintele, sperantele,
telurile...toate sunt diferite si toate ne fac speciali. Avem dreptul sa
fim speciali si sa fim acceptati asa cum suntem. Nu exista "normal" sau
"anormal". Exista doar idei fixe si concepte diferite. De aceea, de
multe ori, nu suntem apreciati si vazuti cu ochi "buni" de catre
ceilalti. Nu suntem ca ei. Nimeni nu poate fii ca ei. Ei sunt unici...la
fel ca noi. Ceea ce ii face "la fel" sunt cateva concepte asemanatoare
si un caracter care coincide. Atat si nimic mai mult. Dat faptul ca
suntem unici, fiecare percepe intr-un mod diferit un anumit lucru,
comportament sau sentiment. Fericirea, increderea, iubirea sunt simtite
altfel de catre fiecare. La fel este si cu durerea, tristetea,
neincrederea...explicam ce simtim, dar pentru ca fiecare simte intr-un
mod diferit, ne simtim neintelesi si mai tare ne suparam cand ni se zice
cu simplitate: "Stiu ce simti, am trecut si eu prin asta.". Nimeni nu
simte ce simti noi. Noi nu simtim ce simt ei. Pentru ei e "nimic",
pentru noi e "totul".
Intotdeauna credem ca avem cele mai bune
pareri, idei, solutii...ale celorlalti palesc in fata noastra, deoarece
suntem prea siguri pe fortele noastre, dar si prea incapatanati,
orgoliosi si nedeschisi "noului". Insa, toti ar trebuii sa invatam ca a
fii unic, nu e o povara. Trebuie sa ne deschidem mintea, sa ascultam si
sa invatam de la altii. Faptul ca nimic si nimeni nu e la fel, face
monotonia inexistenta, totul devenind mai interesant, mai
atractiv...lumea e conturata diferit, de catre oameni diferiti.